Scrisoare către cer

sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Ce toamnă se perindă peste lume
Și cum se veștejește totul, tată;
Dorul greu și lipsa de-al tău nume
N-o să veștejească niciodată…

E trist și timpul care ne condamnă,
Multe vieți spre moarte se îndreaptă,
Traiul la mai mult rău ne îndeamnă;
Și cum se veștejește totul, tată.

Norii, supărați pe-acest pământ,
Își varsă lacrimi grele peste noi;
Dreptatea-n lume nu are cuvânt
Și adevărul se înalță către ploi.

Ce toamnă și ce trai putem percepe
Când inima-și dorește ce e bun,
Dar răul ce-i în lume nu pricepe
Și toate către doruri se supun.

Privesc cu dor spre boltă către cer
Și-aștept s-apară stelele cândva
Și mă întreb de ce se sting și pier
Și dacă tu exiști prin ele undeva.

Scrisoare-n cer trimit prin înălțare,
Și-L rog de-aici pe bunul Dumnezeu,
Să te cobori puțin pentru-alinare,
Să nu-mi mai fie dorul foarte greu.

Ce rece este moartea peste lume
Și cum se veștejește totul, tată,
Dar lipsa ta și dorul de-al tău nume
N-o să veștejească niciodată…

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: