Îmi pare rău în seri mustind a noapte,
când liliecii se arunca-n zbor,
că nu v-am spus, chiar în frânturi de șoapte,
Cât va iubesc și cât îmi e de dor!
Și ce ar fi motiv de tulburare
a unor gânduri ce departe sunt,
când totul e cuprins de nemișcare,
ascuns de o lopată de pământ?
Poate ar fi a inimii bătaie
ce ține-n foc dorința de a fi
butuc arzând pe a dorului văpaie
a unui vis ce nimeni nu-l va ști?
Sunt doar un lemn ce arde spre trecuri
când însăși Viata clipa își trăia,
Iar voi îmi întindeați în așternuturi
frânturi de raze luate dintr-o stea.
Să mă întind spre o comună vrere
pe coama de legendă să m-avânt,
Voi mi-ați dat tot, iar eu, la schimb, tăcere,
Un troc ciudat bolnav în zăcământ.
Scântei de foc să-mi fie azi trăirea
Să ardă acel suflet fără limb
prea însetat că și-a ascuns iubirea
șii nu mai are cum s-o dea la schimb.
Din focul meu lumina se adună
Ilot tăcerii nu mai vreau să-i fiu
Și îmi trimit scânteia să vă spună
Că va iubesc arzând pân la batiu!
vezi mai multe poezii de: blacks
Detalii poezie:
Distribuie pe: