Zăpezi IV - Saint-John Perse

Pentru Frangoise-Renee Saint-Leger Leger


IV
Singur socotind, din înaltul acestei odăi de colț pe care o împrejmuie un Ocean de zăpezi. - Oaspăt precar al clipei, om fără dovezi nici martori, voi desprinde patul meu scund ca o pirogă din golful ei?... Cei ce cu fiecare zi poposesc mai departe de meleagul natal, cei ce cu fiecare zi își trag luntrea la alte maluri, știu mai bine cu fiecare zi cursul lucrurilor de necitit; și urcând spre izvoare fluviile, printre aparențele verzi, sunt deodată cuprinși de acea vuire severă unde orice limba își pierde armele.
Astfel omul aproape gol pe Oceanul zăpezilor, rupând deodată imensă librație, urmărește un plan singular unde cuvintele nu mai prind. Soție a lumii prezența mea, soție a lumii prudența mea!... și dinspre apele prime întorcându-mă cu ziua, ca navigatorul, spre luna nouă, al cărei mers e greșit și purtarea nesigură, iată că am planul de-a rătăci printre cele mai vechi straturi ale limbajului, printre cele mai înalte structuri fonetice: până la graiuri dintre cele mai depărtate, dintre cele mai întregi și mai parcimonioase,
ca vechile graiuri dravidiene fără forme aparte pentru "ieri" și pentru , , mâine"... Veniți și ne urmați, pe noi ce n-avem de spus
cuvinte: noi urcăm această pură desfătare fără scriere unde curge antică frază umană; ne mișcăm printre clare eliziuni, printre urme de vechi prefixe cu inițială pierdută, și devansând strălucitele lucrări de lingvistică, ne facem drum până la acele locuțiuni nemaiauzite, unde aspirația trece dincolo de vocale și modulația suflului se propagă, în voia cutăror labiale semisonore, în căutare de pure terminații vocalice.
...și fu înspre ziua, sub cel mai pur cuvânt, o țară frumoasă, fără ură nici zgârcenie, un loc de har și milostivire pentru suirea semnelor sigure ale spiritului; și ca un mare Ave de mulțumire în pașii noștri, marile ronduri de albi trandafiri ai zăpezii jur-împrejur... Frăgezimi de umbele, de corimburi, frăgezimi de foiță sub păstăi, ha! atâtea azimi încă la gură rătăcitorului!... Ce nouă floră, în loc mai deschis, ne absolvă de floare și de fruct? Ce suveică de os, în mâini de femei bătrâne, ce migdală de fildeș în mâini de tinere fete
ne vor țese învelitori mai răcoroase pentru arsură celor vii?... Soție a lumii răbdarea noastră, soție a lumii așteptarea noastră!... Ah! întreg șocul visului peste chiar fața noastră! Ne mai încânte, o, lume! suflarea-ți proaspătă, de minciună!... Pe acolo unde fluviile mai pot fi trecute, pe acolo unde zăpezile mai pot fi trecute, noi vom trece în astă-seară un suflet de netrecut... și dincolo sunt marile urzeli ale visului, și acel bun fungibil unde omul își pune-n joc soarta...
*
De aici înainte această pagină unde nimic nu se mai înscrie.

New York, 1944



Traducere Aurel Rău

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Saint-John Perse



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.