Să deschidem fereastra, suflete...

luni, 19 mai 2025

M-am apropiat de fereastra ta, suflete,
să văd ce mai e pe acolo,
prin ungherele tale,
când zilele își aruncă ,una alteia, cu praf în ochi.
Cine plânge, cine râde și leagănul de ce e plin
cu frunze uscate, dintr-un timp trecut?

Ca niște păsări ciripitoare
sunt frământările tale,
cu gheare înfipte în vechi cicatrici;
poate, cândva, au trecut pe aici negustori
ambulanți, cu lucruri pentru zidit suferința.
Lasă, că și Manole a zidit-o pe Ana!
Doamne, dar ce e hazardul – când zeii noștri
stau linișitiți în Olymp!?

Pe aici, pe drumurile tale,
treceau, nu demult,
herghelii de cai, mânate de băieți zglobii
și fete oacheșe, cu focul veșniciei în priviri.
Și totuși nu e totul pierdut!
Mai sunt câteva flori: unele roșii, altele albe
și câțiva fluturi
care se bucură de parfumul lor.
Ah! Cum miroseau grădinile tale, înflorite
în primăvară!
Iată și un cais, un zarzăr și un nuc bătrân;
la umbra lui sau spus atâtea povești!

-----Te recunoști cu cele 4 cireșe la urechi?
Le ascundeai, uneori, și-n sân, și, apoi, săltai
ca un greier mic, prin iarba până la
genunchi.
Mă uit pe fereastra ta, suflete,
și te văd cu cerul căzut peste pleoape.
Mai bine vino cu mine, să-i măsurăm nemărginirea
și s-ascultăm
cum arborii cresc într-o noapte.

Valentina Becart / 11 martie 2024

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.