Dinspre fiinţă spre nefiinţă - Rumi

Potrivnic cu potrivnic se luptă, se omoară
Porunca ta îi smulge din Nefiinţă iară.

O, dinspre Nefiinţă să trec spre Fiinţă
Atâtea caravane primesc îngăduinţă.

În somn, în orice nopate gândurile dispar
Şi se cufundă-n Marea cea fără de hotar,

Dar cum dau zorii, - aceste făpturi dumnezeieşti
Îşi scot din Mare capul, ca tot atâţia peşti.

În toamnă, mii de frunze şi crengi supuse sorţii
Se-ndreaptă-nfrânte către adâncul mării Morţii,

Iar corbi în straie negre, din tălpi şi până-n creştet,
Ca-ndoliaţii, -n crânguri, jelesc frunzişul veşted.

Şi iarăşi Nefiinţei îi dă Cel Sfânt porunci
Să-napoieze cele-nghiţite păn-atunci:

Înapoiază, Moarte, ce-ai înghiţit cu zel:
"Tulpine, ramuri, frunze, ierburi fel de fel!"


*
Stropul de cugetare

Cel strop de cugetare ce ni l-ai dat în dar,
Cufundă-ni-l în marea Ta fără hotar.

În sufletu-mi se află un strop de vrednicie.
Tu scapă-mi-l de patimi, de-a trupului meu glie,

Înainte de-a se pierde, sorbit de acest pământ,
Înainte ca să-l ducă al patimilor vânt.

Şi chiar dacă l-ar duce, Tu poţi într-o clipire
Să-l smulgi acelor patimi, să-i dărui izbăvire,

Căci stropul dus de vânturi sau înghiţit de glie,
Când a scăpat vreodată de-a Ta puternicie?

Ajuns în nefiinţă-acel strop e cugetare
În goană se va-ntoarce, auzind a Ta chemare.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rumi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

frumoase versuri..intelepte..
multumesc de postare!
danab
luni, 31 octombrie 2016