Părinte-al lumii, cer din ceruri,
Tu, care ții a timpului toiag,
Ascultă glasul fiului de țărână,
Ce plânge-n taină sub al vieții prag.
Dă-mi liniște când gândul se frământă,
Și duh curat în inima de lut,
Să nu mă pierd în umbra clipei strâmte,
Ci să Te caut, nevăzut și mut.
Fă-mi pasul drept, cu rugă-n loc de armă,
Să nu rănesc cu vorba mea pustiu,
Și când voi cădea, ridică-mi iarăși haina —
Să nu fiu, fiu de om, ci fiu de viu.
Tu, cer de foc, de stele și-nceputuri,
Revarsă pacea Ta pe-al meu obraz,
Și fă-mi din viață drum spre înălțime,
Spre Tine, Tată, veșnic și viteaz.
vezi mai multe poezii de: Andreimocanu1
Detalii poezie:
Distribuie pe: