Cântecul de dragoste al lui Har Dyal - Rudyard Kipling

Cântecul de dragoste al lui Har Dyal
Rudyard Kipling, 1865 - 1932



Singură pe acoperişul ameninţător ca un eşafod,
Mă-ntorc şi privesc biciurile fulgerelor pe cerul gri –
Urmele fermecătoare-ale paşilor tăi acolo-n Nord.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Sub picioarele mele stă bazarul într-o linişte de moarte –
În ocolul lui cămilele trudite dorm în plină zi –
Dorm şi captivii din raidurile-n ţinuturile de departe.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Soţia tatei e bătrână, anii-au asprit-o, iar eu-s povară,
Cenuşăreasă-n casa care nu mă mai poate ocroti –
Beau lacrimi, iar pâinea pe care o mănânc i-amară.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.


*Acest poem este inclus în naraţiunea lui Kipling DINCOLO DE CULOARE, o poveste tristă şi neîmplinită de dragoste dintre un englez, Christopher Trejago, şi Bisea, o tânără văduvă de religie hindusă. Titlul acestuia l-a inspirat pe T.S. Eliott, care a schimbat titlul unui celebru poem al său, astfel PRUFROCK PRINTRE FEMEI a devenit CÂNTECUL DE DRAGOSTE AL LUI K. J. PRUFROCK.



Trad.Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Rudyard Kipling



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.