Loteria - Robert William Service

„Tinere, înainte de-a lua în piept furtuna
Ai grijă, căsătoria-i un pariu cu miză mare,
BĂRBATUL e cel care pierde totdeauna
În fiecare matrimonială încăierare.”

„Domnișoară, căsnicia nu-i un paradis,
Ci-o cruce grea, o casă-n care speranța moare.
Fericirea-n căsătorie e o rara avis,
Femeii îi revin toate muncile murdare. “

. . . Acestea-s sfaturile mele pentru flăcăi și fete;
Ei m-ascultă, dar puțini urmează recomandarea mea,
Iar preotul își vinde marfa atâtor și-atâtor suflete.
Căsnicia-i doar ceea ce faci tu din ea.

Dacă Tata sau Mama ar fi urmat sfatul
Celui care sunt eu azi, bătrân și înțelept,
Și i-ar fi refuzat căsătoriei patul
Aș mai fi acum aici să v-arăt drumul drept?

Domnișoare și flăcăi, cuceriți-i iubirii piscul,
Nu-l mai ascultați pe moșneagul cinic și păcătos,
Asumați-vă, asemeni viteazului Columb, riscul
Și trageți la loteria vieții numărul cel norocos.

Fără a încerca să dau îndrumări cu schepsis:
În relațiile conjugale, dincolo de noroc,
Cel mai sigur este să pariați pe Compromis
Și pe Respectul Reciproc.

Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Robert William Service



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.