Un bun săritor - Rene Char

Tigron, câine al meu, în curând vei fi un cireş mare iar eu nu voi mai sesiza complicitatea
privirii tale, şi nici tremurul arcului botului tău, şi nici lătrăturile tale prevenitoare,
proiectate la dreapta şi la stânga, niciodată plictisitoare. În ce direcţie vom merge?
Intram si ieşeam din tinereţea ta, trecând de-a lungul unei existenţe atât de lungi
care nu devenea poate a mea decât pentru a se adăuga într-o zi uitării mele,
cap anonim. Apoi, la urma-urmei, s-ar profila un câmp care ar plânge lăsându-se traversat!
Nici atenţionat, nici indiferent. In timp ce eu citeam pe inima ta bătând mult
prea repede: separaţie fatală.
Ah! Îşi pierde convenţia cel care nu distinge pe oglinda dispărută a casei sale
decât două verbe, a intra şi a muri, neavând nimic dintr-un trecător trist.
Cel puţin aşa crede el, fără a avea nici o şansă să se întoarcă. Afecţiunea, câinele meu!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rene Char