Răzbunarea

Autor:Dan Psatta


Adăugat de: Vasile Cornel

luni, 29 mai 2023

RĂZBUNAREA

Pe o stradă mai îngustă şi dosnică, murdară,
Se întorcea un tânăr, târziu, pe înnoptat;
Era destul de chipeş, de bine îmbrăcat
Şi mersu-i era ferm, de om ce se măsoară.

Atunci, dintr-o maşină cu umblet de pirat
Au tăbărât asupra-i doi inşi ca pe o fiară;
L-au doborât şi gura adânc îi astupară
Cu o panglică enormă de roşu macerat.

S-a ridicat din praf, murdar şi tremurând,
Turbând de remuşcare ascunsă şi obidă;
N-avea cui să reclame, pe cine să desfidă.

Zărind însă doi oameni sărmani şi slăbănogi,
Se repezi la dânşii cu panglica în gând
Şi le-o-ndesă în gură, şi o lipi cu scoci.


vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Vise
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.