Răsărit și apus

Autor:Camelia Ardelean


Adăugat de: Camelia Ardelean

sâmbătă, 25 iulie 2015

Mai vreau o noapte pe un colț de lună
Sau pe tărâmul vreunui aisberg,
Să zbor printre luceferi sau să merg
Spre-un soare ce nu vrea să mai apună!

Să hoinăresc prin Calea cea Lactee,
Și să culeg în fugă câte-o stea,
Lăsând poverile din gând pe ea,
Ca să-mi continui scurta odisee.

Mai vreau o viață fără nopți de clipe,
Cu dimineți din scurte primăveri,
Ce-nmugureau plăpând până mai ieri,
Lăsând iubirea să se înfiripe!

Și un amurg mai vreau, fără suspine,
Cu fluturi de lumină împrejur,
Pe-un culoar fără final, obscur,
Spre Cel ce sufletul o să-mi aline!


vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Adevăr
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Andrei Ion! Și eu mă bucur să am cititori atât de fideli! :-) Cu drag,
Camelia Ardelean (autor)
joi, 30 iulie 2015



A doua lectura este la fel de placuta. Ma bucur de fiecare data de intalnirea pe acest site!
andreionthepoetry
luni, 27 iulie 2015



Mulțumesc, dragii mei: Stomff, Ali, Andrei Ion, Dana! Mă bucură popasul și aprecierile voastre, pentru care vă mulțumesc! Îmbrățișări!
Camelia Ardelean (autor)
luni, 27 iulie 2015



frumoasa poezie...
mai cu seama ultima strofa ...
danab
duminică, 26 iulie 2015



Muzică, nu poezie! Minunat!
andreionthepoetry
duminică, 26 iulie 2015



Da, o poezie reusita :) felicitari
ali
sâmbătă, 25 iulie 2015



Frumos scrii si imi bucuri mintea de fiecare data.
stomff
sâmbătă, 25 iulie 2015