Sonetul XXI - Rainer Maria Rilke

Inimă, cântă-mi acele grădini necunoscute,
clare, de neatins, în butelii închise,
roze de Ispahan ori de Şiraz; apele mute
cântă-le-n slava neasemuitelor vise.
Inimă, nu-ţi sunt străine, vădeşte-o! Grăiesc
despre tine, bogat pârguite smochine,
adieri ce parcă prind chip, ţie-ţi zâmbesc
printre crengile-n floare crescând către tine.
Să renunţi te fereşte, ai cade-n greşeală,
pentru că hotărât-ai, miez înseamnă: a fi!
Fir de mătase te strecoară-n urzeală!
Lăuntric izvod, roi de străfunduri îmbină
– chiar din viaţă clipe de chin de-ar închipui
parte fiind, ţesăturii întregi te închină.



traducere de Nicolae Argintescu-Amza

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.