Suflu, nevăzută poezie!
Fără preget, propriei fiinţe-n jur;
preschimb al luminilor. Dârză tărie
mă-nfiripă ritmul mai pur.
Singur talaz dintr-o mare
înşiruită, fiind
cea mai măruntă, în care
lumea cuprind.
Câte din largile spaţii erau
în adâncul meu? Vreo boare
asemeni cu-al meu fecior...
Cândva, tu ştii, văzduh, se rosteau
bolţi multe. Voi creşteaţi uşoare
netede coji, frunze vorbelor.
Distribuie: