O numeau cândva bătrână, dar
mai trăia – pe-aceeași cale, zilnic,
o vedeai. Se micșorase silnic
și-o credeau pădure de stejar;
seculară. Nu-și schimbase locul
cel în care, seara, ca,-ntr-o rână,
înnegrită, goală și bătrână,
o cetate ce-o arsese focul;
de inconscii vorbe-mpresurată,
ce,-nmulțite-n ea,-i zburătăceau
împrejur, strigând – în timp ce, iată,
cele care nu se rătăceau,
pe sub sumbrele-i sprâncene,-n șoapte,
se-ngânau, gătite pentru noapte.
Distribuie: