Nebuni în grădină - Rainer Maria Rilke

(Dijon)

Se-nchide mănăstirea părăsită
în jurul curții, ca o rana, iar.
Și cei de-aici, în pacea lor menită,
din viață dinafară-acum dispar.

Ce-ar fi putut să vină a trecut.
Ei merg pe căi știute, cu plăcere,
și se despart, se-ntâmpină-n tăcere,
ca într-un cerc, supuși, de la-nceput.

Și unii-ngenuncheati stau pe răzoare
și le-ngrijesc umili, de plâns;
dar nimeni când nu-i vede, pe-ascuns,
c-un gest ciudat și-o dezmierdare

timidă, mâna-și lasă, fremătand,
pe iarba timpurie și gingașă:
căci blândă-i, iar din trandafiri, vrăjmașă
va crește purpura curând,

și peste tot ce-n suflet le pătrunde
și-l știe, poate iar va stă.
Aceasta însă încă se ascunde:
ce bună-i iarba ce-o auzi abia!



Traducere Mihail Nemeș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.