Moartea - Rainer Maria Rilke

Stă moartea, o infuzie albăstrie,
uite,-ntr-o ceaşcă fără farfurioară.
Un loc atât de straniu pentru-o ceaşcă:
pe dosul unei palme stă. Ce bine
se vede pe-arcuirea smălţuită
spărtura toartei. Prăfuită. Şi
pe rotunjimea-i scrie şters: «Nădejde».
Asta citi, la un dejun, demult,
cel căruia-i menită băutura.
Dar ce făpturi sunt oare
ce trebuie cu-otravă să le-alungi?
Altfel ar rămânea? Sunt ahtiaţi
după mâncarea asta chinuită?
Prezentul dur eşti nevoit să-l scoţi
din gura lor ca pe-o dantură falsă?
Atunci ei gângăvesc. O, gângăveli...
..................................................................................
Stea căzătoare,
văzută-odată de pe-un pod –:
să nu te uit. Să stau.



traducere de Maria Banuş

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke