Niciodată până la sfârșit
cu tăgadă n-a putut s-o țină
să-și slăvească dragostea curată;
și-a căzut la cruce, -nveșmântată
într-un chin cu pietre-mpodobit,
mari din dragostea de care-i plină.
Dar cu fața-n lacrimi când, să-l ungă,
la mormântul lui apoi trecu,
el de dragu-i a-nviat, s-ajungă
și mai fericit să-i spună: Nu –
Doar în grota ei ea-l înțelese
cum, prea întărit prin moartea sa,
alinarea de uleiuri drese
și atingerea ce-o presimțea
el i-a interzis, din ea să facă
o iubită fără plecăciuni
spre iubit, căci glasul ea-i îneacă,
greu târâtă-acum de mari furtuni.
Distribuie: