Ca o comoară, umbra ferecată
în camera unde băiatul sta
pe gânduri... În credenț, ca fermecată,
o sticlă clinchetind – când maică-sa
se furișa pe vârfuri; dar, trădată,
îl săruta: Aici erai? – Ci teama
i-a fost cuprins privind clavirul mut
la care,-n seri, cânta ea, câteodată,
un lied în care, fără a-și da seama,
el se-adâncea, ca-ntr-un tărâm temut.
Privea, tăcând, vrăjit, la alba mână
a ei, cu pietre scumpe-n zeci de ape,
și nu-și lua ochii de la ele până
nu-i evoca zăpezi căzând pe clape.
Distribuie: