Cântecul orbului - Rainer Maria Rilke

Sunt orb, iar pentru lumea din afară,
asta-i de neiertat: sunt o povară,
iar mie-mi sunt un greu chin zilnic.
Pun cenușa-mi mână pe brațul cenușiu
al câte unei femei și tot ce știu
e că ea-mi este călăuz prin golul silnic.

Auzi, când umbli slobod, și-alte voci
decât a rocii căzând pe roci,
dar nu-i așa – și, fără să mă rogi,
îți spun că, de trăit, doar eu
trăiesc și am în mine
un strigăt lung, prelung și greu, –
nu știu: din inimă, din măruntaie-mi vine?

Cunoașteți cântecele? Dacă da, în alt
ton decât mine le cântați – căci vouă
vă-umple-odaia soarele înalt,
spre dimineață, cu-o lumină nouă.
Și, față-n față, stând cu celălalt,
vă-ngăduiți ca niște semeni. Pace vouă!



Traducere Șerban Foarță

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.