Din poartă-n poartă, stai și-așteaptă
pe zloată sau în vipie!
Deodată, la urechea dreaptă
duci dreapta. Dacă țipi e
de parcă-i altul, – echivoce
fiindu-ți țipăt, ca și voce.
Și-atunci, te tulburi fără leac:
oare mai ești sau nu?
Tu strigi și strigi pentru un fleac,
poeții, însă, nu.
Apoi ți-acoperi chip învins
și ochi, – drept căpătâi
punându-ți mâna, într-adins
și-anume cât să îi
faci să nu le mai pari un ins
chiar fără căpătâi.
Distribuie: