Antistrofe - Rainer Maria Rilke

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.
De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.
Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.
În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.
Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.
Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.
Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.
Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.
Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.



traducere de Veronica Porumbacu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.