Pe un stȃlp de telegraf
Este-un cuib de paie
Care stǎ ȋn vȃnt
Şi-n ploaie,
Ars de soare,
Plin de plaf.
Are forma unei verze,
Oacheşǎ ca un ţigan,
Şi primeşte an de an
Cea mai mȃndrǎ dintre berze.
Grija ei primordialǎ
Este sǎ se ouǎ-n casǎ
Ca din ele sǎ ȋi iasǎ
Puii albi precum o coalǎ.
Munca ei nu-i controlatǎ
Sau
Poate cǎ e,
Mai ştii,
C-altfel n-ar face copii
Doar sǎ lase o amprentǎ.
Şi procesul se repetǎ
Cu precizie de ceas
Ȋnscriindu-se-ntr-un stas
Cu predare de ştafetǎ.
vezi mai multe poezii de: samoila
Detalii poezie:
Distribuie pe: