Prinţesa şi zâna de aur

luni, 09 martie 2015

Continuare la Prinţesa şi zâna de cleştar.

Auzind că prin pădure, o copilă fericită
Se îndreaptă către casă pe poteca înflorită,
Zâna muntelui de aur îşi trimise o solie
Să o roage să accepte, musafir ca să îi fie.

O pisică zburătoare, cu trei aripi aurite,
Se porni să o ajungă pe sub razele-nsorite,
Spre a-i înmâna degrabă invitaţia de aur,
Zămislită de un meşter, cu renumele de faur.

Prin văzduh şi printre ramuri, se coboară pe cărare,
Ajutată fiind de frunze şi de-a vânturilor boare,
Către Sophia se-nclină şi-i sărută obrăjorii
Ce îndată se făcură purpurii ca şi bujorii.

- Draga mea, înmiresmată, ca a florilor savoare,
Zâna noastră, cea de aur, te întreabă de vrei oare,
Să o vizitezi, prinţesă, în palatul de sub munte,
Unde tu vei fi servită cu un coşuleţ de fructe.

Cu vădită bucurie şi cu ochi strălucitori,
Scumpa Sophia, degrabă, străbătută de fiori,
Pe-o aripă de pisică se sui cu fericire
Şi zbură către castelul ce-aştepta a sa venire.

Ce mai cânturi, ce lumină, peste-a muntelui cunună.
Slujitorii în armură, însoţiţi de zâna bună,
Invitaţi din alte neamuri, arătându-şi bucuria
Au sosit cu mic, cu mare, să o vadă pe Sophia.

Iară zâna cea de aur, îi dădu o cutiuţă
Şi îi spuse cu căldură, sărutând-o pe mânuţă:
- Scumpa mea, Sophi Maria, să nu uiţi tu, niciodată,
La părinţi, din inimioară, să le-arăţi iubirea toată.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: