Nu te cățăra să vezi peste clipă, te vor durea ochii fără leac.
S-au subțiat cărările
clipei,
hăituite
de lupi canceroşi,
iviți din genunea destinului.
Despre destin,
unii cred că există.
Toți cred.
Imaginile cioburi
curg
pe ochiul
fix
prin timpul strâmtat
devreme,
înainte ca viselor
să le crească aripi.
Vise...
vise îngenuncheate la uşa unui salon îmbătrânit,
cheamă zadarnic,
cu buze sub care dinții muşcă din pereți ce
scriu poveşti
îmbrăcate în alb,
cu mirosul unei crengi de brad înflorate.
Cearceafuri albe cu chip de om
se mişcă fantomatic
sub cămaşa
neagră
a neputinței.
Oameni umbre,
stau de poveşti cu
stră-stră-stră bunicii lor,
pregătindu-şi genunchii pentru drumul îngerilor.
E prea devreme
pentru acolo,
mult, mult prea târziu
pentru aici,
în privirile de metal
vorbesc
cuvinte ude.
Lacrimi
fumul ce urcă,
lacrimi
lumânările ce rămân.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Detalii poezie:
Distribuie pe: