Poveştile cerului

Autor:Liliana Trif & Ioan Grigoraș


Adăugat de: nutzu

luni, 09 aprilie 2018

„Între noi doi cea mai profundă este
Necunoscuta cerului poveste,
Te rog, iubite, stai şi cercetează
Ce pui de înger viaţa ne-o veghează...”
Liliana Trif

- Îngenunchează cerul înc-o dată
La marginea răscrucilor de drum,
Un înger doarme obosit pe-o piatră,
În lumea lui e linişte acum.

Pe crucea albă picurii de ploaie
Par lacrimi reci din ochii unui Crist
Uitat între orgolii şi războaie...
Pământul e-un imperiu tot mai trist.

Doar eu te-aştept la marginile zării,
Dar parc-ai fi pribeag pe-un alt pământ,
Departe, undeva, la ţărmul mării
În noaptea Învierii prin Cuvânt.

- Capitulează înc-o dată timpul,
Captiv într-o icoană de demult,
Şi îngerul tresare în răstimpul
Dintre un veac şi-o clipă. Îi ascult

Poveştile celeste neştiute,
Le scriu apoi pe cerul altei lumi
Şi-aceste adevăruri absolute
Te rog, de dragul meu, să ţi le-asumi

Şi să mă crezi, Arhanghelii coboară
În fiecare noapte pe pământ,
Să-ndepărteze tot ce ne separă
Şi să ne-adune-ntregi într-un cuvânt.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Din volumul Ca și cum am împărți aceeași inimă -
Editura PIM Iași - 2016


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.