Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCLVIII

Sub întunericul de fum cu umbre lungi, ce se răsfrâng
În șes cu fir de iarbă des și ape ce își duc prelung
Cântarea-n sus, tumultu-n jos, prin luciul priponit de mal,
Își vântură aripi de foc, parcă din rai rătăcitor

Gara din valuri

În gara din valuri mă murmură marea,
Peronul de alge răsună pustiu.

Adesea plâng și mă tot gândesc
Cum peste toate o să trec
Chair dacă el nu mai apare ,
Să-mi de-a ultima scrisoare

Pentru noi
iubirea însemna
renaşterea perpetuă
a începutului

Dau iubirea în clocot,
Crezând că voi deveni nemuritor.
Dar nu e așa…
A fost doar o altă iluzie ce trebuia demult să piară,

Sub pleoape ai ascuns izvoare
Pentr-o beție de culori,
C-un zâmbet ne presari iar soare
Pe-al zilelor cernit sobor.

Dacă sunt jos și treci pe-aici
Nu încerca să mă ridici,
Căci vreau să știu de ce-am căzut,
Unde-am greșit, ce n-am făcut...

Ah, m-a înțepat ideea
De-a cunoaște epopeea
Luptelor cu munții albi...
Vai de mușchii mei cei slabi!

Ți-e frică să iubești, căci ești în întuneric.
Tu crezi că mă rănești, dar am sufletul puternic.
Ne cunoaștem de mulți ani, nu ești romantic,
Știu cum treci prin viață, ești doar critic.