Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCXXXII

*ei și noi – ca o injecție letală*


mai iute bătrâne

Sunt stupi toți vișinii,cireșii,
Toți freamătă de-un zvon divin,
Albinele-s zeul sublim,
Un Pan ce coace fructe roșii.

NOAPTE VRĂJITĂ

Se scurge prin mine un dor neștiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară

Ochi idioți fără vreo scuză
Cum de-ați putut să vă lăsați
Ispită frumuseții,și ce muză
V-a-mbrobodit să-i fiți argați?

Să renunț la zile
aș putea oricând
dar nu acum și
nici în astă Viață

Se aud sirene stranii


În oraşe sau în lumea în care bătrânii mor,

.tăcerea începe și sfârșește cu el,pe drumul propriei urme,zâmbește,doar ca o glumă și niciun răspuns...și din urmă în urmă,desculț,prin desișul de vreri,mișcă și soarele,să nu treacă de el,ca totul să fie ales - unul,altuia - vamă...ies gheare de foc și îmbracă în zale veșmântul tăcerii - de unde-a plecat și până unde ajunge,în zâmbetul literei,ce se îmbată de ei,așezându-i pe talere,știind bine - că greul mai mare-i,tot el - de la primul sculptor în memoria firii...vezi firul de iarbă ce-l păstrează-n detaliu,general în rezervă ce salută plutonul...cu gustul răcorii și câinele ei - cu o mie și una de taine...

O sută și una de zile cu Anna Frank
Doamne
parcă a fost o poveste
Dimineața Dumnezeu ne deschidea ușa

Visam…
cu ochii deschisi
un cosmar hatru ca noaptea.
Cautam…

Pustiu,pustiu
Totul este pustiu
Înainte- strigoi,
Înapoi- eroi

CASĂ DE TRECĂTORI

Casa fără suflete în ea e mai greu mormânt.
În aer cu sclipiri de ace sarcofag nu e,

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.

Într-adevăr , acum ești rece...
Dar pe măsură ce timpul trece
Tind să gândesc mai mult la cele paisprezece
Luni în care timpul părea că nu ne mai întrece .

Îți scriu iubito din cetate
Plutind în ceața de sub munte
Când trec fantasmele iertate
Și cei ce nu mai pot răspunde