Plânge cerul

Autor:carmen.muntenita


Adăugat de: carmen.muntenita

marţi, 30 aprilie 2019

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună și fulgeră
parcă blestemând vremea.
și curg, curg mereu
mii și mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i lovește.
Natura dezlănțuită
trimite fiori reci
oricărei ființe.
Și plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă neliniștește;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvășită.
Continuă să plouă,
deși cerul își luminează fața.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârșească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniștea îmbracă natura,
iar seara se-așterne încet
ca o pătură pufoasă.


vezi mai multe poezii de: carmen.muntenita


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Natură
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Plouă, plouă, plouă, plouă,
De la nouă pân' la două
Și-apoi iar plouă la șase
Până ce cortine-s trase
Peste ziua mohorâtă...
Luna nu se mai arată!

Plouă repede,încet,
Plouă-n versuri,în poet,
Pouă-n gânduri cu tristețe...
Picături, cam precupețe
Ceartă țiglele pe case
Până apa ajunge-n oase!

Plouă de trei zile-ntr-una,
Soare nu vezi, dar nici luna,
Doar încrâncenați nori suri
Care trec peste păduri
Măturând copaci cu ploaie
Și cu vântul care-i-ndoaie!

Plouă peste dealuri, șes,
Păsările nu mai ies
Din tufișuri și-ascunzișuri,
Animalele-n culcușuri
Se ascund de vijelie...
Zilnic vine moș Ilie!!!


Nici pe stradă, om cu om
Nu se mai vede... molcom,
Doar un melc iubit de ploaie
Traversează strada-n baie
Și râmele ies afară
Că-n pământ e o povară
Viața lor de târâtoare...
Când se oprește ploaia, oare?
Ina M.
miercuri, 01 mai 2019