Doamnă Adina,
mi-ați făcut multă bucurie comentând această traducere a mea, la care am muncit foarte mult. Vă mulțumesc frumos pentru aprecieri!
Este probabil cel mai reușit sonet al lui Ronsard, în care el atinge sublimul, mai ales în versurile 3 și 4 ale celui de-al doilea catren. Cred că poezia a fost un model chiar și pentru Baudelaire.
Aveți dreptate în privința detaliilor biografice, cu precizarea că poetul nu a fost chiar surd, ci hipoacuzic.
Petrarca a fost un model și pentru Ronsard, dar în poezia aceasta cred că l-a depășit. În general, mie îmi plac mai mult sonetele lui Ronsard decât cele ale italienilor. Sunt mult mai vii, au „nerv”, iar unele au și umor. Am postat și eu unul umoristic aici. Dar are și sonete mai frivole, de valoare mai mică.
Numai bine,
Petru Dincă
vineri, 17 decembrie 2021
De multe ori m-am gândit că francezii au preluat sonetul de la italieni și l-au ridicat la rang de artă. Exceptându-i pe inițiatorii italieni, culminând cu marele Petrarca, sonetul a fost dus mai departe de francezi, contrar așteptărilor.
Sensibilitatea lui Ronsard l-a desemnat drept mare poet al perioadei sale. Am citit că era surd și a inițiat o școală de poezie.
Felicitări din suflet pentru traducere și mulțumiri pentru dar, domnule Dincă!
Adina Speranta
vineri, 17 decembrie 2021
Distribuie: