Te-am privit în Ochii Lacrimii,
pentru ultima oară,
văzând cum ni se prăbușea,
Cerul Cuvintelor,
peste Gândurile aprinse,
ce ardeau mocnit,
incendiindu-ne Îmbrățișările,
ale căror flăcări pline de transpirație,
se prelingeau dureros,
pe frunțile Iluziiilor Vieții și Morții noastre,
pentru ultima oară.
Și ne rugam să nu ne despărțim,
pentru ultima oară,
unui Dumnezeu atât de Amar,
încât mereu ne rătăceam,
ghicindu-ne prin șanțurile pălmilor,
unor Destine,
la porțile cărora băteam disperați,
să ne primească propriile Vieți,
Împreună,
dar niciuna nu ni se deschidea,
pe străzile întunecate ale Viitorului,
care ni se topea în brațele Singurătății,
unde am rămas,
arzând atât de dureros,
pentru ultima oară.
Știam fiecare dintre noi că este,
pentru ultima oară,
când îngenuncheam împreună,
la fierbințeala Sărutului,
a cărui Inimă,
încă mai avea curajul,
să ne înfrunte Timpul,
care deja ne ruginise,
într-atat Visele,
încât prin toți porii,
erau inundate de Lacrimile Amintirilor,
până când ne-am scufundat,
încet, dar sigur,
în adâncurile Oceanului Neputinței,
de a ne mai fi alături,
unul altuia,
pentru utlima oară.
Eram atât de mult Aripi de Lumină Divină,
pentru ultima oară,
și zburam către noi înșine,
atât de înalt,
încât până și Sufletele au înțeles,
că ne-am pierdut,
pe moment,
de gratiile unei Lumi a Absurdului,
în spatele cărora ni s-a încarnat Iubirea,
fiind condamnată pe viață,
de către un Dumnezeu atât de străin de noi,
încât ne-a răstignit pe altarul rece și impersonal,
al Deșertăciunii,
unde am văzut fără să vrem,
cum ni se închinau genunchii Clipelor,
însângerați de apusurile,
atâtor Zile deznădăjduite,
din Inimile cărora,
încă mai aveam curajul,
să ne strigăm și să ne căutăm Sufletele,
pentru ultima oară.
Știam că ne întâlneam cu Adevărul Absolut al Iubirii,
pentru ultima oară,
când încă ne mai pierdeam,
în Privirile Nesfârșitului din noi,
ce-abia mai reușea să ne țină,
Inimile Clipelor,
din buzunarele Cuvintelor,
departe de prăpastia Întrebărilor,
în care eram conștienți că ne vom prăbuși,
și vom afla,
că suntem condamnați să ne retrăim,
Eternitatea unui Sărut,
născut din respirațiile Nopților,
pierdute prin labirinturile Pasiunilor,
incendiate de strălucirea propriei noastre Stele,
ce va cădea odată cu noi,
în golul adânc și înghețat,
din sufletele noastre
incendiindu-ne Simțămintele,
din cenușa cărora,
Destinul ne va sculpta,
Durerea,
pe care ne-am fi dorit-o de data aceasta,
să vină,
pentru ultima oară.
Distribuie: