Pentru cel ce din viitor mă locuiește

Autor:Gerra Orivera


Adăugat de: Gerra Orivera

marți, 21 iulie 2015

*nu doar o dată m-am uitat după mine*


am dat drumul la pumn pupa soarelui pusă amanet
cântărește minuțios strălucirea
cât merge la export ce a pus deoparte pentru uzul propriu
tot mai greu atârnă zilele când am uitat să zâmbesc
sau am ieșit cu promoroacă din flăcări
dedal a terminat de construit labirintul fără culoare
inventarul odată predat nu mai am protecție
broaștele întoarse spre sud nu închid ermetic vidul pe dinafară
ușile te încarcerează în tine
un singur gând șuieră rebel să evadez oricum numai să evadez
exteriorul să nu mă înghită
aripi de ceară cândva izbeau văzduhuri
dureros topeau universuri în sângele meu inocent
în totul pulsam
lunecam oricărei îmbrățișări
nimic nu reușea să m-agațe de margini
ai crezut că noaptea o să-mi dovedească ușor
că te poți pierde
chiar de regăsit în piroane semnezi înțelegeri târzii

nu mai exist
doar tăcerea miroase a busuioc
amintire a...


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ma intorc in tacere mirosind a busuioc - pulseaza poezia ta!
stomff
marți, 21 iulie 2015



Poezie plina de frumusete! Aproape fiecare vers are puterea lui unica
Remus Bajan
marți, 21 iulie 2015



te-am citit , mi-a placut si am sa mai revint
mugur_m
marți, 21 iulie 2015



Frumos si placut
gabriela
marți, 21 iulie 2015



scris foarte frumos si complex. o adevarata opera de arta.
andrei I
marți, 21 iulie 2015