Să vorbim despre ieri despre azi.
Metaforic, nu mai contează
Timpul s-a dus și s-a scurs.
Ca apele primăvăratice prin miile de poteci
Da, te văd și te ascult
Destin al singurătății mele.
Nu vreau să mai aud ce vreau
În viitorul vieții mele.
Suntem triști uneori
Avem așchii în ochi, nu fizice
Dar din sentimente,
Și lăcrimează, atîta tot îți mai spală sufletul poete.
Dacă ți-e greu și te apasă ancora tristeții, miezul sufletului,
Nu te da bătut, uită de tine, de existența ta
Lasă să te privească năluci și oamenii și păsările, animalele.
Lasă- ți sufletul în palma mea!
Ca o inimă plăpândă
Voi incerca să-ți încălzesc inima.
Cu lacrimile mele amare,
Dar calde ce se revarsă în mine
Ca sângele, în valul mării pierdut.
Vai ! ce imensă e marea
La fel ca sufletul meu rătăcit.
Iar eu aștept chemarea,
La cel ce aș fi putut fi fericit.
vezi mai multe poezii de: Florin-Ion
Detalii poezie:
Distribuie pe: