Peste un vârf de piatră, apusul lin de soare
și peste aspre cremeni,răzleţele zăpezi.
Deasupra lor, o lună, mai albă-n depărtare
și-un călăreţ, se-arată în goană, dacă-l vezi.
Iar calul său puternic picioarele-şi întinde,
peste tărâmul lunii, în salturi fermecate
şi strălucirea-n astru din urmă parcă-l prinde,
şi fuge, fuge-ntruna pe luna jumătate.
L-aş întreba în doară pe călăteţul lui,
dacă ar vrea să-mi lase un semn rătăcitor,
poate m-ar lua viteazul, în drumeţii hai-hui,
să căutăm pe lună doar apă de izvor.
Și câte-n lună și mai câte-n stele
şopti-va-mi la ureche, viteazul călător!
Cuprinsă-n vis de dorurile mele,
mă voi lăsa purtată, pe lună, într-un zbor.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: