Poezii despre Patrie:

În țara mea iubită, pasc turmele pe plaiuri,
Și vârfuri Carpatine privesc semețe zarea,
Doinesc duios păstorii din fluiere și naiuri,
Izvoarele le poartă în susure cântarea.

Dacă ești bărbat și-ai sânge
Care clocotește-n vine,
Tu nu vezi că țara plânge
Cu sughițuri și suspine?

La Alba Iulia, atunci, la sarbatoare
La poalele Cetatii cu totii adunati
Ei, inimi langa inimi au sfaramat hotare
Porti vesnice croit-au in muntii vechi Carpati.

„Ce-ți doresc eu ție dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?”
Liniște și pace, numai bucurie,
Sfântă unitate, un trai mai ușor.

Se-nclină iar, puţin câte puţin, astfel se şi ridică
placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
ori Marea Neagră,

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pământ,
De mă las purtat, mă duce,
Printre versuri si prin cant.

” Treziți-vă români, sau veți pieri”!
...
Motto:
” Priviţi din pat cum ne vânează hoţii

Dragostea de mamă, dragostea de țară
...
Nu sunt ca voi, nici n-aș putea să fiu,
Născut întâmplător în lumea voastră,

Ninge-acum orizontal, domnule Cantemir, de parcă se piaptănă
al nostru tată-cer, Samoş, Soare-Moş, deasupra tuturor
peşterilor sacre din Carpaţi, după o noapte în care i s-a spart
– de-atâta somn greu – imensa-i pernă cu puf de lebădă :

Patria e pretutindeni, în orice cuvânt
care-aleargă valahic, dintr-o parte într-alta a inimii,
dintr-o parte într-alta a lumii, a luminii ;
e pretutindeni, în setea stâmpărată de buzele apelor,