Poezii despre Patrie:

Doamne ce ghinion mişto
sunt român n-am încotro

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Dintr-un soare de pe cer, pus deasupra unui munte,
A ieșit precum se pare, după zile-n număr mare și mărunte,
Zăcământ aurifer.
Îndrumați de pofte multe și insulte, adunate-n sinea oarbă,

MARAMUREŞ DRAG

Într-un loc precum altul nu-i
De unsprezece ani şi şase luni

Vine-un chiot dinspre munte,
Vine freamăt din păduri
Tudor domnul vine-n frunte,
Cu mulţimea de panduri!

La San Marco în piaţă,
Dulce curge-n carnaval,
Ca un vis, a noastră viaţă
Lin şopteşte-al mării val.

Părinţii dragi sunt neam şi ţară
Rămaşi prezenţi în gând şi azi.
Eroii bravi prin dragostea de ţară
Şi cer senin din vârf de brazi.

De nicaieri nu-i semn de nici o mila
Si s-a ajuns in cel din urma hal
Si moare Basarabia umila
Cu capu-n vechiul sac imperial

Regelui nostru şi-acum
Şi-apururi mărire şi-onoare!
Din cer serafimii scoboare
Cu săbii de foc să'nconjoare

O patrie nevinovată
De toţi cei plecaţi uitată
Strămoşi rămaşi de pază
La iubirea nestinsă... Rază

Patrie de seminţe plutind în lumină
Străluminând zare de zare
Noi suntem fiinţa ta care
Nicicând nu se termină.