Patimă și dorință - Rodica Elena Lupu

PATIMA ŞI DORINŢA

Se trezeau păsările.
Lăcarii suri cădeau din cracă în cracă,
nişte ghemotace de praf.
Forfecuţele, roşii ca focul,
fărâmiţau cu pliscul lor strâmb
cucuruzii de pe culmile pinilor;
la căpăt de creangă
se legăna un piţigoi codat, alb,
scuturându-şi penele lungi
ale cârmei din coadă,
iar ochişorul lui, ca o mărgea neagră
se uita chiorâş şi neîncrezător
la plasa lui întinsă.

Deodată, pădurea toată,
cu o clipă mai înainte îngândurată,
se uplea de sute de glasuri păsăreşti
şi de forfota vie
a celor mai curate fiinţe de pe pământ,
după chipul cărora omul,
părintele frumuseţii pământeşti,
şi-a născocit, spre mângâiere,
heruvimii, serafimii
şi toate cinurile îngereşti.

Îl cuprindea tristeţea
că trebuia să prindă păsărelele,
îi era ruşine de el
când le închide în colivii.
I-ar fi plăcut să le privescă
aşa cum făcea sora lui,
dar patima vânatului,
dorinţa de a scoate bani
biruiau mila.

Adăugat de: Rodica Elena Lupu

vezi mai multe poezii de: Rodica Elena Lupu