Pasărea (vol Poeme timpurii) - Charles Simic

PASĂREA

O pasăre mă cheamă
dintr-un copac foarte înalt
în visele mele,

mă cheamă din crenguța roză a luminii zilei,
din umbra alungită
care se apropie de inima mea în fiecare seară
cu un centimetru mai mult,
mă cheamă de la capetele lumii.

O ascult în visele mele.
Le vopsește în roșu.
O încurajez.
Iar ea le transformă în frunze care foșnesc.

Mă cheamă din cel mai înalt nor,
cântecul său
e ca un chibrit care pâlpâie
într-un mormânt nou.
*
Pasăre, modelată
ca interiorul
unei guri care cască.

În zori,
când Cerul devine limpede și strălucitor
ca apa în care se botează un nou născut
am urcat până la tine.

Pământul se micșora sub noi,
goliciunea absolută
mi-a răcit picioarele
și apoi inima.
*
Mai târziu, am tras un pui de somn
în pădure,
cuibărit într-o mică poiană
printre florile sălbatice.

Și am visat că
ochiul sever
al acelei păsări
mă supraveghea în timp ce dormeam.


Traducere
GeorgeP

Adăugat de: GeorgeP

vezi mai multe poezii de: Charles Simic