Parfumul unei toamne târzii

Autor:CTN


Adăugat de: CTN

joi, 16 iunie 2016

,,Eu mi-am dorit” şi încă mai doresc
Să-ţi simt ,,parfumul toamnei ruginii”!
Chiar dacă iernile pe mine cresc,
Tu încă primăvară poţi să-mi fii!

S-au rătăcit în beznă visele
Şi au rămas doar umbre ce nu ştiu
Că am ajuns să număr clipele
Ce trec şi mă veghează în pustiu!

Tu mă-nsoţeşti în nopţile târzii
Şi nu mă laşi pierdut într-un abis,
Dar nici zălog în braţe de stihii
Ori adormit de vraja unui vis!

Mi-am dorit să mă chemi printre stele
Purtat către zări pe aripi de vânt
Doar așa, să mai uit de-ale mele
Și să m-alinți când îți ies din cuvânt!

Dar m-ai oprit la margini astrale
Într-un anotimp cu flori ruginii.
Mi-au rămas amintirile tale
Și parfumul unei toamne târzii!

Printre ramuri tăcerea se-ascunde,
Norii aleargă ca niste stafii,
Cu gândul rătăcit pe niciunde
Te-aștept, tu primăvară iar să-mi fii!


vezi mai multe poezii de: CTN


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru popasul ,,cu drag", Geanina!
CTN (autor)
luni, 20 iunie 2016



O creatie pe care am savurat-o cu drag.
gianina
vineri, 17 iunie 2016