Au dispărut vălurile luminii și ale umbrei,
S-au risipit aburii tristeții,
A apus zorii bucuriei trecătoare,
S-a dus mirajul simțurilor.
Iubire, ură, sănătate, boală, viață și moarte –
Au plecat, aceste umbre false de pe ecranul
dualității.
Valuri de râs, stânci primejdioase ale sarcasmului, vârtejuri
ale melancoliei,
Topindu-se în marea vastă a fericirii supreme.
Furtuna iluziei (maya) s-a potolit
Sub bagheta magică a intuiției profunde.
Universul, un vis uitat, pândește
în subconștient,
Gata să invadeze memoria mea divină, proaspăt trezită.
Eu exist fără umbra cosmică,
Dar ea n-ar putea trăi fără mine;
Așa cum marea există fără valuri,
Dar ele nu respiră fără mare.
Vise, stări de veghe, stări de somn profund (turiya),
Prezent, trecut, viitor – nu mai există pentru mine,
Ci doar Eu, cel pururi prezent și atotcuprinzător – Eu pretutindeni.
O stare trăită în deplină conștiență,
Dincolo de orice imaginație sau așteptare,
Aceasta este starea mea de samadhi.
Planete, stele, praf stelar, pământ,
Erupții vulcanice și cataclisme apocaliptice,
Cuptorul făurar al Creației,
Ghețari de raze X tăcute,
Torente arzătoare de electroni,
Gândurile tuturor oamenilor – trecute, prezente, viitoare,
Fiecare fir de iarbă, eu însumi și totul,
Fiecare particulă din praful Creației,
Furie, lăcomie, bine, rău, mântuire, poftă –
Pe toate le-am înghițit, le-am transmutat
Într-un ocean vast, în însăși ființa mea!
Bucuria mocnită, întreținută de meditația neîncetată,
Care îmi orbea ochii plini de lacrimi,
A izbucnit în flăcări eterne de fericire
Și mi-a mistuit lacrimile, pacea, trupul,
totul.
Tu ești Eu, Eu sunt Tu,
Cunoaștere, Cunoscător și Cunoscut – una și aceeași!
O vibrație unică, liniștită și neîntreruptă a unei păci eterne, vii și mereu noi!
Nu este o stare de inconștiență
Sau un cloroform mental fără revenire voluntară;
Samadhi îmi extinde, dimpotrivă, sfera conștiinței
Dincolo de limitele învelișului meu muritor,
Până la hotarele eternității,
Unde Eu, Oceanul Cosmic,
Privesc micul ego plutind în Mine.
Nicio vrabie, niciun grăunte de nisip nu cade
Fără ca Eu să văd;
Întregul spațiu plutește precum un aisberg în oceanul meu mental.
Eu sunt Recipientul Colosal al tuturor lucrurilor create!
Prin meditație profundă, îndelungată, continuă,
Plină de sete și primită de la guru,
Se atinge acest samadhi celest.
Se aud toate murmurările vii ale atomilor;
Pământul întunecat, munții și mările devin lichid topit!
Această mare curgătoare se transformă în vapori de nebuloase!
Aum suflă peste vapori; ei își dau vălurile la o parte,
Dezvăluind o mare de electroni strălucitori,
Până când, la ultimul sunet al tobei cosmice,
Lumina densă dispare în razele eterne
Ale Bucuriei Cosmice omniprezente.
Din Bucurie venim,
Pentru Bucurie trăim,
În Bucuria sacră ne topim.
Eu, oceanul minții, beau valurile întregii creații.
Cele patru văluri – solid, lichid, vapori, lumină –
Se ridică așa cum se cuvine.
Sinele meu, aflat în toate,
Intră în Marele Sine.
Dispărute pentru totdeauna:
Umbrele nestatornice și tremurătoare ale unei memorii muritoare.
Imaculat este cerul meu mental,
Jos, înainte și sus de tot.
Eternitatea și Eu – o singură rază unită.
Eu, un mic balon de râs,
Am devenit însăși Marea Veseliei.
Distribuie: