Zece maiu - Panait Cerna

S-aprind lumini lângă lumine
Şi flutură steag lângă steag —
Te simţi mai viu, mai bun, şi-ţi vine
Să-mbrăţişezi pe toţi, de drag,
E ziua neamului ne-nvins —
E zece maiu. Tot cerul pare
Un lampadar imens, aprins
Anume pentru sărbătoare.

Târât de valuri fericite,
Mergi fără ţintă, n-ai popas...
Trăsuri şi care înflorite
Abia străbat pe străzi, la pas.
Sub arcuri vii de lampioane
Tot curge lumea, pe-ndelete —
Copii şi zâne din balcoane
Împart surâsuri şi buchete.

E râs, e farmec, e mişcare...
Rachete — crainici luminoşi —
Se-ntrec să cheme la serbare
Pe zeii toţi şi pe strămoşi.
Şi-n seara-aceasta sfântă, plină
De amintiri şi de mister,
Durează drumuri de lumină
Între pământ şi între cer ...

Părtaş al fericirii sfinte
Stă Luminatul Crai de-o parte —
Deodată-i fulgeră prin minte
Vedenii dintr-un câmp de moarte.
Un gând a prins să-l înfioare,
Şi ochii lui se umeziră:
De la obşteasca sărbătoare
Lipsesc acei ce-o pregătiră...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Panait Cerna



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.