Un veac - Palaghia Eduard Filip

Am vrut să scriu un cântec despre România,
Dar tot ce-am vrut să cânt se mai cântase.
Și-am lăcrimat pe munții albi de oase
Care o-nvelesc, precum îmbracă ia.

Am vrut să simt în trei culori, să fiu drapel,
Când ridicat, când coborât în bernă,
Icoana unui Neam ce se prosternă,
Doar către Dumnezeu și Țara Sa.

Am plâns privind românii băjeniți,
Lăsând în urmă vatra părintească,
Și-am blestemat, visând să se sfârșească
Suditele coloane de năimiți.

Și i-am primit pe toți la masa mea,
Făcându-mi cruce când am pus mâncarea,
M-am înfrățit cu muntele și marea
Și-am dat o pâine celui ce mă ponegrea.

Așa am fost: când blând, când aspru peste poate
Și am plecat doar ca să mai rămân,
Strămoșii care mi-au fost trași pe roate
Mărturisesc și ei că sunt Român!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.