Sonetul LXV - Pablo Neruda

Traducere de Octavian Cocoş

Matilde, unde eşti? Eu am băgat de seamă,
că între-a mea cravată şi inima vitală
e o melancolie ce-o simt intercostală;
căci nu îmi mai răspunzi când gura mea te cheamă.

Din energia ta voiam să-mi dai lumină
şi am privit speranţa şi-am devorat-o bine,
dar cât de goală-i casa când este fără tine,
rămân numai ferestre ce plâng şi-amar suspină.

Tăcut, acoperişul ascultă ploaia deasă
şi veche care cade, dar fără frunze vine
şi pene, căci în noapte închise au fost toate;

iar eu aştept, iubito, precum o goală casă,
tu să te-ntorci şi iarăşi să locuieşti în mine,
şi să alungi durerea ce în ferestre-mi bate.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.