Și pentru că iubirea luptă - Pablo Neruda

Și pentru că iubirea luptă
nu doar în arzătoarele ei ogoare,
ci și pe buzele bărbaților și ale femeilor,
voi înlătura din cale
pe cei ce, între pieptul meu și parfumul tău,
vor să-și interpună obscura lor plantă.

Despre mine, nimic mai rău
nu-ți vor spune, iubito,
decât ceea ce ți-am spus eu.

Am trăit în preerii
înainte de a te cunoaște
și nu așteptam iubirea, ci stăteam
la pândă și am sărit asupra trandafirului.

Ce ți-ar mai putea spune?
Nu sunt nici bun, nici rău, ci un bărbat,
și vor asocia apoi pericolul
vieții mele – pe care îl cunoști
și pe care l-ai împărtășit cu pasiune.

Și, într-adevăr, acest pericol
este un pericol al iubirii, al iubirii depline
pentru întreaga viață,
pentru toate viețile,
și dacă această iubire ne aduce
moartea și închisorile,
sunt sigur că ochii tăi mari,
ca atunci când îi sărut,
se vor închide atunci cu mândrie,
cu o mândrie dublă, iubito,
cu mândria ta și cu mândria mea.

Dar la urechile mele vor ajunge mai întâi
încercând să știrbească vraja
iubirii dulci și aspre care ne leagă,
și vor spune: „Cea
pe care o iubești
nu e o femeie potrivită pentru tine;
de ce o iubești? Cred
că ai putea găsi una mai frumoasă,
mai serioasă, mai profundă,
mai... altfel – mă înțelegi? – uite cât e de ușuratică,
și ce fel de minte are,
și uită-te cum se îmbracă,
și așa mai departe, și așa mai departe”.

Iar eu, în aceste versuri, spun:
Așa te vreau, iubito,
iubito, așa te iubesc:
felul în care te îmbraci
și cum ți se ridică părul
și cum zâmbește gura ta,
ușoară precum apa
izvorului peste pietrele curate;
așa te iubesc, iubito. Nu cer pâinii să mă învețe,
ci doar să nu-mi lipsească în nicio zi a vieții.
Nu știu nimic despre lumină, de unde
vine sau unde se duce,
vreau doar ca lumina să strălucească;
nu cer nopții
explicații,
o aștept și ea mă învăluie,
și astfel ești tu: pâine, lumină
și umbră.

Ai intrat în viața mea
cu tot ce aduceai cu tine;
te-am așteptat alcătuită
din lumină, pâine și umbră,
și astfel am nevoie de tine,
astfel te iubesc,
iar cei ce vor să afle mâine
ceea ce nu le voi spune, să citească aici,
și să se retragă azi, căci e prea devreme
pentru astfel de vorbe.

Mâine le vom dărui doar
o frunză din arborele iubirii noastre, o frunză
ce va cădea pe pământ
de parcă ar fi fost făurită de buzele noastre,
ca un sărut ce coboară
din înălțimile noastre neînvinse
spre a arăta focul și duioșia
unei iubiri adevărate.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda