Am răsfoit și eu volumul.
N-or fi frumoși poeții... Natural,
Altminteri ar fi fost un cumul. Dar mie,
Cei ce s-au apucat de poezie
Sunt toți, - până la ultimul, - strigoi.
Când mă uitam, pe rând, la fiecare,
Aveam, așa, o vagă presimțire
Că mă așteaptă o nenorocire.
Și când am dat, în fine, de propriul meu chip,
Era să țip
De spaimă și de indignare! Mă văd aici
Cu gura strâmbă, cu ochi mici
Cu nasul ca de cucuvea,
Cum te arată, când te uiți de-aproape
Oglinzile-nrâmate-n tinichea,
Cu sticlă verde care face ape.
Cum, ăsta-s eu? Nu s-a făcut cumva confuzie?...
Mărturisesc că-mi vine greu
S-accept cu suflet împăcat această deziluzie.
De-aș fi știut
C-or să mă treacă în antologie
Cu-nfătișarea asta de mumie,
Mă apucam de la-nceput
De altă meserie! Și dac-aș ști că reprezinți
(O, cap cubist și fără dinți!)
În loc de chipul meu cel viu
Expresia literaturii mele, -
Aș prefera să nu mai scriu!
Când mi-au văzut ai mei portretul,
M-au căinat, cu mâinile la gură:
- Vezi dacă faci literatură?...
Iar biata mamă m-a bocit,
Că după asta nu mă mai mărit!
La urmă, pentru-o confruntare decisivă,
M-am adresat unei vecine,
Femeie simplă și "obiectivă".
Ea s-a uitat întâi la mine,
Apoi la el,
Prin ochelari cu ramă de bagă`,
Și-a zis:
- E rudă cu mâța? Parcă aduceți puținel -
Ți-o fi bunică ori bunel...
Distribuie: