Feminism - Otilia Cazimir

Peste ierburi și răzoare
Se-ndreptau spre - aceeași floare
Două picături de soare:
O albină
Gospodină,
Sprintenă, în zbor agil,
Se-ntrecea cu-o viespe blondă,
Iute ca un proiectil.
Și cu trompa ca o sondă
Fiecare se grăbea,

Căci din umbră le-mbia
Cu parfumul sucului
Ciuboțica cucului. Subțirică și ușoară,
Întinzând aripa-i fină,
Viespea dintr-un salt coboară
Și o-ntrece pe albină.
Iar albina, supărată
Că n-ajunse ea întâi,
S-a pornit, așa, deodată: -
Viespe fără căpătâi,

Vagabondă fără casă,
Treci deoparte și mă lasă!
Tu, din suc n-alegi nimic
Decât iască și venin,
-Pe când eu, de ici un pic
Și de dincolo puțin,
Fără să mă întrerup
Miere-adun și duc la stup.
Și-n mandibulele mici,
De pe colo, de pe ici,
Ceara galbenă o meștic
-Tu ești animal domestic
(Zise viespea de pe floare),
Ești o biată lucrătoare!
Casa mea e drept că nu-i
Nici frumoasă, nici comodă,
-Nu-i, ca stupul tău, la modă,
-Dar prin scorburi de copac,
Când mi-o fac,
Nu cer voie nimănui.
E amară mierea mea
Și parfum e drept că n-are,
-Dar eu n-o scot la vânzare.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Otilia Cazimir