Biografie - Otilia Cazimir

Măicuța lui fusese dulce și frumoasă,
Stăteau la margine de târg - o casă
Ce-abia se mai ținea pe căpriori,
Dar dinaintea ușii aveau un strat de flori:
Vazdoage, busuioc și nemțișori.
Și când a fost să vie el pe lume,
Bărbatul s-a-mbătat anume:
Era al patrulea băiat,
Și-n casă numai sărăcie.
Târziu, când s-a întors ursuz și beat,
L-a înjurat, -
Pe semne ca de marc bucurie.
Dar ca s-alunge vitrega ursită,
Pe somnul nou și fără grija foamei,
A-ntins măicuță mâna ei trudită:
-
Băiatul mamei

Pe urmă, a crescut la întâmplare,
Așa cum cresc copiii de sărac,
Și a trăit și el, ca fiecare. Era un om cuminte,
De când îl țin vecinii minte,

Trecea pe drum încovoiat și frânt,
Cu ochii veșnic în pământ,
De parcă se temea
Ca umbra lui să nu atingă umbra altcuiva.
Era urât și-l înșela nevasta -
Și doar atât avea și el pe lumea asta
În ziua când a fost să moară,
Cum se-ntorcea trudit spre casă,
El s-a uitat în jurul lui întâia oară
Și a văzut că viața e frumoasă.
A-ntârziat apoi mai mult pe-afară.
Știa că toate vor muri în noaptea asta,

Că soare mâine n-o să mai răsară
Dar a tăcut, ca să nu-și supere nevasta.
Și nu-l durea nimic.
Doar uneori i se părea că-i iarăși mic,
Și parcă aștepta să-l cheme de la poarta
Măicuța lui, de-atâta vreme moartă.
Pe urmă a intrat în casă, să se culce,
Și-ntr-un târziu, sfios, a mângâiat
Un braț rotund și cald, un umăr dulce
Dar toate îi păreau acum departe,
Și i-a venit deodată-n minte
Că poate singur el e vinovat
Femeia lui dormea, dormea cuminte.
Și el s-a-ntors pe cealaltă parte încet,
să n-o trezească, și-a oftat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Otilia Cazimir