Odiseea Mesianică ( III )

marți, 08 decembrie 2015

Odiseea Mesianică ( III )

Evocare Biblică

Partea III -a

Betleem

,,Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că nu eşti prea mic
între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din
tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a
cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până
în zilele veşniciei”. Mica 5, 2. ,,Căci un Copil ni s-a
născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui;
Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Domn
al pacii”. ,,El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace
fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi
împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi
neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face
râvna Domnului oştirilor”. Is. 9, 6-7.

......................................

Trezindu-se din cugetare
Iată, Maria avu o tresărire!
Privind atentă-n depărtare
Se profila-n albastra zare
Soarele stând în asfinţire.

Un soare de-aur şi frumos
Îşi răspândea razele sale,
Peste colinele ce maiestos
Sub fluxul său cel luminos
Îşi impuneau tablou-n vale.

Era prea dulce, minunată,
Priveliştea, prinsă-n ront,
Care-ncânta ornamentată
În culori vii înveşmântată
Cu roşu aprins, la orizont.

De-o parte şi de alta cercul
Părea în raze că-i cuprinde,
Atrăgându-i înspre centrul
Şi-arătându-le c-au dreptul
La frumuseţea ce se-ntinde,

Şi-ncântă-a ochilpr privire
În licăriri dulci de curcubeu,
Ce saltă sufletu-n gândire
În ceasuri dulci de regăsire,
Către Acel Ce-I Dumnezeu,

Ce toate-a creat din iubire
Pentru o lume-n ascultare,
Completă prin desăvârşire
Şi-n propria-i... neprihănire
Dup-a Sa sfântă asemănare.

Şi care-atunci când a greşit
De Domnul n-a fost urgisită,
Ci prin har sfânt, i-a amintit
Ce-n Paradis, i-a consfinţit,
Că-n Jertfă, va fi mântuită.

Dorinţa prin veacuri adusă
În cea mai sfântă mântuire,
Va fi-mplinită, cum e spusă
Deschizând salvării-o uşă -
De îngerul, şi-a lui vorbire.

Şi planuri sfinte, o mulţime
Făcea Maria-n mintea ei -
Lăsând-o în gândiri divine
Dar cu-nţelegeri depline -
Privind problema izbăvirei.

Voia mai repede s-ajungă
Cât ziua-încă mai stăruia,
Căci îi păruse calea lungă
Iar apăsările s-o strângă
Pe drumul pe care venea.

La Betleem, ea se-aştepta
Naşterea, să se petreacă,
Atunci când ziua s-o-nopta
Când tot tumultu-o înceta
Şi la odihnă, au să treacă.

Se tot gândea de pe acum
Călătoria să-şi sfârşească,
Cu grijile-i... venind duium
Căci obosită de lung drum
Ea spera să se-odihnească.

Lui Iosif, îi spuse-n şoapte
Despre semnul presimţirii,
Poate chiar în acea noapte
După-un drum aşa departe
Sel va-mplini ceasul vestirii:

,, Iată, sceptrul de domnire
Din Iuda, nu s-o îndepărta,
Căci un toiag de cârmuire
Spre-ai da deplina izbăvire
Prin Şilo (El) îl va cerceta!”

,, De El vor asculta popoare
Cum de-alfel zice profeţia,
Şi dela mare, pân-la mare
Ne-având graniţi şi hotare
Va domni, Împărat Mesia.”

,, Pân’ la margini de pământ
Va vesti pacea la neamuri;
Va birui, cu-al Său Cuvant,
Ca sol slujind alt Legământ
Fără armuri, şi fără arcuri.”

Trudiţi, călătoreau pe cale
Spre Betleemul mult dorit,
Şi gândind mergeau agale
Ca în cetatea cea din vale
Să aibă un loc de-odihnit.

Şi însfârşit, când au ajuns
Din inimi ei s-au bucurat,
Văzând cetatea celui uns
Aşa cum Domnul a răspuns
Lui Samuel, de-un Împărat.

Aici, la Betleem, el a venit
Să vadă pe-Mpăratu-ales,
De Domnul cel Nemărginit
Peste al Său popor... iubit
Şi-n plănuiri, de neînţeles.

Mare i-a mai fost mirarea
Când, din toţi copiii lui Isai,
Domnul făcuse... alegerea
Şi nimeni chiar nu-nţelegea,
De ce cel mic, cu păr bălai?

Şi David a fost uns ca Rege
Peste poporul sfânt, Israel,
Semnul Său, de-a înţelege
Pe ce constatări se merge
Că-n planuri, hotărăşte El.

Astfel, mica cetate Betleem,
A devenit un loc de seamă,
Ce inspira un gând suprem
Prin amintiri, care te chem
De-nţelepciune şi de teamă.

Treziri de prevestire sfântă
Pe amândoi, îi cuprindeau,
Căci în dorinţa neînfrântă
Din inimi care se frământă,
Iat’ că-mplinirea, aşteptau.

Şi vremea fiind pe înserate
Multe griji aveau în minte,
Străini în locuri neumblate
Şi-n întunericul din noapte
Ce au să facă mai-nainte?

Trudiţi fiind, ei mult doreau
O găzduire pentru noapte,
Şi toţi cei întrebaţi spuneau
Prin voci seci, că loc nu au
Răspunzând abia-n şoapte.

Cetatea toată-au străbatut
Dela un capăt, l-altul, iară,
Şi loc de-odihnă n-au putut
Cum după drum ei ar fi vrut
Să afle, pentru acea seară.

Nici hanul cel de poposire
N-a mai avut loc pentru ei,
De a-i primi spre odihnire
Pân-la a zilei... strălucire
Pe-aceşti călători Galilei!

Într-un târziu, către ieşire
Tot întrebând, pe şoptite,
S-au pomenit la o clădire,
C-o veche, şubredă zidire
Un staul sărac pentru vite.

Era, aşa dar, singurul loc
După prea multa căutare,
Ce s-a găsit, ca un mijloc
Prea bun, c-au avut noroc
De găzduire-n criza mare.

Când porţile şi le-a deschis
Pentru-ai primi pe călători,
Nimic ei n-au avut de zis -
Credeau că e un dulce vis,
Când se-mplineşte uneori.

În staul, era linişte şi bine,
Pe jos un aşternut de paie,
Şi-o luminiţă,... în raze line
În sclipiri dulci,... cristaline
Îl transforma într-o odaie.

Târziu, au poposit drumeţii
Şi-acolo-n staul S-a născut
Domnul Isus, Prinţul Vieţii,
Luceafăr Sfânt al dimineţii
Prin care toate s-au făcut.

Care din ceruri preaînalte
S-a pogorât şi S-a-ntrupat,
Ca prin har omul să-l salte
Către-alte lumi nevinovate
Către-Universul cel curat.

Astfel prin planul mântuirii
Dragostea Sfântă, a decis,
Să îmbrace haina... umilirii
Purtând păcatul omenirii -
În profeţii cum a fost scris.

Să lase slava Lui cerească
Şi scaunul Său de domnie,
Pentru-o fiinţă omenească,
În staul umil... să se nască
Şi să se-accepte-n sărăcie.

Să pătimească, în umilire
Pentru imensul greu păcat,
Cel ce-a dus la despărţire
În lupta sa spre preamărire
Din Universul scump creat.

În rostul Marii Înţelepciuni
S-aducă astfel la împlinire,
Marea minune, din minuni,
Cu oameni noi şi iarăşi buni
În planul sfânt de mântuire.

Şi-astfel taina cea ascunsă
Din veacuri veşnice ţinută,
În tot misterul, nepătrunsă
Când ziua ei a fost ajunsă,
La Betleem, fu cunoscută!

Pruncul în iesle, L-a culcat,
Maria! Şi ca mamă grijulie,
După ce-n scutece-nfăşat
Ea peste El... a privegheat
Ca nu cumva, frig să Îi fie.

Dar vitele, cu-a lor suflare
Staulu-ntreg, l-au încălzit,
Şi sub privirea veghetoare
A mamei în dragostea mare
Căldură noaptea, au dăruit.

Flavius Laurian Duverna

Va urma, partea a IV -a

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: