Post bellum - Octavian Goga

Pământ, pământ, stăpânul meu de-o viață
Eu ți-am fost slugă, ucenic și frate
Te-am proslăvit cu gene-nlăcrimate
În ruga mea de orice dimineață.
Pământ, mi-ai fost duhovnic de păcate,
Pământ, mi-ai fost tezaur de povață,
Din lutul tău eu mi-am zidit altarul
M-am închinat la coapsa ta bătrână,
La tine-am supt credința din țărână,
Cu plânsul tău eu mi-am umplut paharul
Pământ Pământ Azi te-ai schimbat la față.
Ca un bătrân cu cuvioasă barbă,
Împins de-o tristă volbură târzie,
Dup-o spurcată noapte de beție,
Ești necurat în orice fir de iarbă
Pământ, ești plin de-a patimilor zgură.
Acolo jos, în negre măruntaie,
Pământ pământ ai vinovată gura,
Tot te mai arde-a crimelor văpaie
Pământ pământ ai otrăvite roade,
Nu-mi poți da astăzi cuminecătura
Pământ pământ Pe robul tău sloboade,
Căci ochii lui cei dornici de mister
Te părăsesc s-au surghiunit în cer.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Octavian Goga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.