Copilăria mea pierdută
Demult, prin rariștea de tei
Și-a dus, cu râsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei
De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricâte vifore mă frâng,
Vai, mă-nfior când mintea-mi spune
De câtă vreme nu mai plâng.
Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Și-mpotmolind-se-n adâncuri
Își sap-acolo taina lor
Încet s-așază rânduri-rânduri
Sub valul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mari.
Acolo dorm pân' câteodată
Mi le urnește-al vremii mers,
țesându-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers
Distribuie: