oamenii mint în genunchi

Autor:teodor dume


Adăugat de: teodor dume

vineri, 16 decembrie 2016

încerc să înţeleg de ce
se pleacă mereu
în ziua în care Dumnezeu
coboară printre oameni şi plânge
e singura dată când oamenii
se adună în cerc
sub lumina unei lumânări
şi nu spun nimic
cineva le umblă prin suflet
şi-n aceeaşi respiraţie
îngenunchează pe liniştea
ce se deschide ca
un răsărit

durerea se amplifică dar
nu le aparţine

îmi amintesc de mama când
mi-a spus că bunica
se ascunde în cer şi câteodată
ar vrea să se joace cu mine

e singura minciună spusă de mama
un neadevăr pe care îl vom rosti mereu


vezi mai multe poezii de: teodor dume


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: LXIX.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Minciunile adevăr care ne încălzesc sufletul...
F frumos!
gabrielaa
luni, 02 ianuarie 2017



O poezie deosebită,
Multă sensibilitate în versurile tale
ellsa
duminică, 18 decembrie 2016



frumoasa poezie, adanci sentimente si trairi
marinela
duminică, 18 decembrie 2016